joi, 11 iunie 2009
Constat că din ce în ce mai mulţi tineri, printre care mă regăsesc, nu mai au ca reper o scară a valorilor. Se pare că aceasta c căzut pe undeva şi a rămas la orizontală, odată cu '89. Ipocrizia şi snobismul holcăie pe străzi, pute a parfumuri fine şi haine de firmă. De fapt se manifestă prin minciună, machiavelism, necunoaştere de sine, îngâmfare, perfidie, duplicitate etc. Zilnic, copii care plâng şi se trântesc de trotuar că vor şi ei mobil sau tricou Lacoste, doar pentru că aşa are cutărescu. Finalitatea nu este abordată absolut deloc, ce să mai vorbim de înţelepciune, răbdare sau profunzime. Ne place să ne lăudăm cu ceasuri cât mai mari, purtate astfel încât să nu poată să fie ignorate şi nu uităm să specificăm preţul. Dacă s-ar putea, am fi în stare să lăsăm eticheta cu preţul şi marca pe obiect, dar nu dă bine la imagine la şcoală/serviciu etc. Riscul ca lumea să creadă că e un "no-name" este prea mare. Trebuie neapărat să specificăm că a costat câteva milioane în plus faţă de preţul real. Dacă îl cumperi din altă parte la un preţ mai mic eşti lake, că n-ai bani. Aaaaa... era să uit. Şi o să mori primul că eşti sărac. Deci fără snobism şi ipocrizie nu se mai poate domne. Îi găsim pe lupii moralişti pe toate drumurile dând sfaturi avizate, înţelepte, vorbind detaşat ca şi când ar fi deţinătorii acestei bijuterii rare care este adevărul absolut, dar pe care îl ignoră majoritatea. Însă, din sentimentul de comoditate care ne domină vieţile grase şi obosite, uită imediat ce au zis şi ... fac exact opusul. Ia uite ce ceas am eu.
